Comportamentul uman, mereu, in discutie…

Minciuna, intre realitate si patologie
In copilarie copilul descopera ca parintii, colegii, prietenii, pot fi manipulati daca apeleaza la mici minciuni care tin de comportamentul sau de atitudinea celor maturi. Cercetari recente arata ca ca minciuna pare a fi un mecanism care tine de supravietuire, evidentiindu-se chiar anumite zone ale creierului care se activeaza atunci cand se spune o miniciuna sau cand omul are un comportament inselator. Pana la urma disimularea face parte din conditia umana.
Asadar, foarte devreme sa invata a se apela la minciuna, chiar de cand sunt oamenii mici, copii. Mai mult, concluziile a doua studii publicate de Psychological Science sunt ca, la sugestiile parintilor, copiii de numai trei ani sunt deja in masura sa isi ascunda dezamagirea in fata unui cadou urat si sa multumeasca politicos cu surasul pe buze.

Intelepciunea populara spune, in cuvinte putine, adevaruri care se pot exemplifica doar scriind multe pagini, sau chiar volume. Un proverb unguresc spune ca „Omului i s-a dat o limba cu care sa poata vorbi si cuvinte cu care sa poata sa isi ascunda gandurile.” Chiar si de aici se evidentiaza faptul ca nu este vina copiilor, ci a parintilor, care in loc sa sustina copiii in a fi sinceri, sustin perpetuarea minciunilor si dezvoltarea unei personalitati artificiale – pana la urma asa este asigurat succesul in societate, prin mici sau mari pacaleli. Si exact acesti “mincinosi in miniatura” isi vor croi un drum mai bun in viata, sustin autorii cercetarii de la Universitatea din Oregon.

Arnold Goldberg referindu-se la minciuna spunea ca „Minciuna are functiile ei normative, ca si patologia sa. La fel si adevarul.” Astfel, omul intelege de timpuriu ca a spune minciuni este un comportament util din punct de vedere social, care permite a avea relatii bune cu toata lumea si, ulterior, omul vede cum societatea chiar incurajeaza comportamentele mincinoase – prin minciuna poti uneori sa obtii un post din cele mai bune pe scara sociala. Poate ca nu intamplator copiii cei mai abili in a-si masca emotiile s-au dovedit a fi copiii unor parinti cu tot atata putere “de control”, diplomati si de succes.

Cautand a defini verbul „a minti” altfel decat literar, am gasit o zicere a lui J.J. Rousseau: „A minti spre folosul tau e o inselaciune, a minti spre folosul altcuiva e o frauda, a minti pentru a dauna e calomnie; dintre toate soiurile de minciuna, acesta e cel mai josnic. A minti fara folos nici paguba pentru tine sau pentru altii nu este a minti: nu e minciuna, e fictiune.”
Minciuna apare dintr-o mare varietate de motive, cu sau fara intentie. A minti inseamna, prin definitie, a insela, a amagi, dar nu toate formele de inselare inseamna minciuna. Limbajul minciunii este complex si creaza confuzii, in functie de natura subiectului..

Varietatea si scopul minciunilor este mare: de la banala afirmatie „Cat de bine arati azi – o minciuna poate chiar nevinovata – pana la minciuni cu un scop bine definit, pentru atingerea caruia se apeleaza la inventii de natura psihologica sau medicala.

Literar „a minti” inseamna • A face afirmatii care denatureaza in mod intentionat adevarul. • A induce in eroare pe cineva; a insela. Iar „minciuna”: • Inselaciune, viclesug., • Fictiune, nascocire, plasmuire., • Afirmatie prin care se de-natureaza in mod intentionat adevarul; neadevar., • Plasmuire rauvoitoare pusa in circulatie; scornitura; nascocire;
Exista multi factori care influenteaza comportamentele si pot predispune o persoana sa minta; cum insa toata lumea minte diferenta este data de frecventa, scopul si gradul in care se minte.

Si totusi exista unii care mint si in situatii in care adevarul le-ar fi mult mai de folos. Se pare ca, in aceste situatii, continutul minciunii este mai putin important decat simplul fapt de a minti. Exista minciuni ocazionale – cele mai frecvente, mai mult sau mai putin constiente- dar si minciuni atat de frecvente, incat duc la un comportament compulsiv care afecteaza intreaga personalitate, aceasta fiind forma extrema a minciunii, expresia unei patologii psihologice.
Forma extrema a minciunii, cunoscuta sub numele de “pseudologie fantastica”, este o tendinta de a minti a unor persoane inteligente, care duc lipsa de atentie si care se fac a fi protagonistele unei povesti, pe care ajung sa o creada si ele. Referitor la aceste persoane, psihologii spun ca nu este vorba despre un creier bolnav, ci despre un comportament imatur, ce se poate agrava si poate ajunge sa creeze o viata falsa.
Mincinosul patologic ajunge sa creada minciunile pe care le spune, ajungandu-se, incet dar sigur, la o problema grava de personalitate: stima de sine scade treptat, are nevoie de interesul altor persoane, pe care il castiga spunand povesti atractive; cand este descoperit, poate chiar sa se imbolnaveasca din punct de vedere psihic si mai rau, sau sa inventeze alte situatii, alte personaje, pentru a starni interesul celor din jur si a atrage din nou atentia lor.

Aceasta este mitomania care poate fi definita ca:
• Tendinta constitutionala de a altera adevarul, tendinta la fabulatie, la minciuna si la crearea de fabule imaginare;
• Tendinta patologica mai mult sau mai putin voluntara si constienta, care nu este doar actiunea de a fabula sau de a minti, ci este o veritabila constitutie, un tip de dezechilibru care determina individul sa elaboreze in permanenta relatari de evenimente si de acte care nu au avut loc, sau au avut loc in cu totul alte conditii, dar despre care celalalt este facut sa creada ca autorii relatarii au fost martori si actori, descriindu-se, in general, intr-o pozitie avantajoasa.

Oameni diferiti spun diferite tipuri de minciuni din diferite motive. Afirmatia in sine pare sa fie un truism. Fiecare persoana are o maniera proprie in care gestioneaza „adevarul” sau ceea ce considera a fi adevarat. Chiar daca nu este vorba de minciuna, totusi, si aici este vorba de o comunicarea inselatoare cu ceilalti, dar si despre maniera in care ne omul se auto-dezamageste. Personalitatea este importanta in determinarea acestor tipare sau moduri de a-i insela pe altiii si de a ne insela pe sine, iar stilul in care se face este un aspect al personalitatii fiecaruia.
Se minte pentru a se castiga acceptarea, pentru a avea succes, pentru a se obtine avantaje in munca, pentru a scapa de necazurile vietii cotidiene, pentru a evita controale si critici, dar si pentru a nu crea neplaceri: minciunile in sco-pul binelui. Din punct de vedere evolutiv, se spun minciuni mai ales pentru a-ti salva viata. Un studiu care efectuat de Luigi Anolli, arata ca „minciunile altruiste” se spun mai ales partenerilor, rudelor si prietenilor, in timp ce min-ciunile „egoiste”, care fac rau aproapelui, sunt spuse strainilor.
Si in fond, ce este o minciuna? Adevarul mascat…” cuvintele apartinand lui George Gordon Byron (Lord Byron) au, in esenta, multe intelesuri.

La unele popoare minciuna are un rol social mai important decat la altele. Cateva exemple sunt concludente: in cultura chineza, bazata pe armonie si imagine, copiii sunt invatati sa minta inca de la gradinita, pentru a intari legaturile de grup, iar a spune adevarul este considerat un comportament prostesc. De altfel, pentru orientali in general, a fi sincer poate constitui o incalcare a conduitei sociale.
La musulmani, chiar daca inselatoria este condamnata de Coran, minciuna prin omisiune, lucrurile nespuse din pudoare sunt la mare pret, iar a-l intreba pe un barbat ce mai face sotia lui este o ofensa grava.
In sistemul occidental, adevarul reprezinta o valoare numai la nivel teoretic. A fi cinstit nu inseamna sa spui adevarul in orice ocazie si cu orice pret, ba chiar, in opinia psihologilor, capacitatea de a tine un secret este chiar o dovada de maturitate si independenta – doar copiii ii povestesc totul mamei, adultii mai stiu sa si taca.
Pana la urma stai si te intrebi: „Ce este sinceritatea – o norma a conduitei sociale sau tabú social?

Cercetari efectuate de o echipa din Pennsylvania a descoperit ca, atunci cand omul minte, sunt activate parti ale creierului altele decat cele active atunci cand spune adevarul, activitatea cerebrala se intensifica in zonele responsabile cu inhibarea reactiilor, monitorizarea erorilor si concentrarea atentiei.

Mecanismul este urmatorul: creierul este pregatit sa spuna intotdeauna adevarul, iar daca trebuie sa minta trebuie sa se organizeze si sa actioneze ca in fata unei solicitari neprevazute.
Mincinosul trebuie sa aibe o atentie distributiva foarte bine dezvoltata, sa retina minciunile, situatiile si cir-cumstantele in care a mintit, si chiar isi dezvolta abilitati de a minti cu naturalete maxima, incat pentru persoana mintita, totul poate deveni extrem de confuz, mai ales ca se poate minti cu o privire, se poate minti cu un gest, se poate minti cu un cuvant.

Comparativ s-au facut cercetari pentru a se vedea daca mint si animalele sau doar oamenii.

A te preface este un dar, mai mult, nu este prerogativa exclusiva a fiintelor umane, ci si a lumii animale. Cercetarile efectuate asupra comportamentului animalelor (etologie si sociobiologie) sunt instrumente foarte utile in in-telegerea rolului instinctelor in cadrul diferitelor specii. Aceste cercetari permit o intelegere mai buna a functiilor de baza ale creierului care ar sta la baza comportamentelor umane. Studierea comportamentelor inselatoare la animale pot avea importante implicatii in evidentierea factorilor care influenteaza diferitele tipuri de minciuna la oameni, fie de natura verbala, fie non-verbala.

Minciuna este o strategie foarte veche. Richard W. Byrne si Nadia Corp, care au studiat grosimea scoartei cerebrale a primatelor, au datat-o din perioada raspandirii marilor maimute pe Pamant, in urma cu 12-14 milioane de ani. Pe masura ce volumul scoartei cerebrale a crescut creierul “s-a specializat” in minciuna.
Exista maimute extrem de abile in a insela, fiind dat exemplul unui mascul babuin care a prins o antilopa pe care nu ar fi vrut sa o imparta cu femela. Femela insa, mai abila, i-a distras atentia prin mijloce „feminine”, a inceput sa-l alinte si sa-l mangaie pana cand el a uitat cu totul de prada, apoi i-a furat prada si a fugit. (Lewin 1987)

Faptul ca omul a devenit atat de bun in a turna minciuni, in opinia lui Harry G. Frankfurt, profesor de filosofie la Universitatea Princeton, este datorat traiului intr-o societate democratica de tip “marketing-oriented” – orientata spre economia de piata. Totul depinde de asa-numitul “control inhibitor”, cu alte cuvinte de capacitatea de a tine in frau limba la momentul oportun si de a inlocui prima reactie instinctiva, de obicei negativa, cu una mai diplomatica.

In revista Scientific American, psihologul american Robert S.Feldman, profesor la la Universitatea Massachusetts Amherst, a filmat in ascuns studentii in timp ce vorbeau cu un strain si apoi le-a cerut sa analizeze inregistrarile si sa dezvaluie cate minciuni au spus in cursul intalnirii: 60 la suta au recunoscut ca au mintit cel putin o data in zece minute de conversatie. Atat fetele cat si baietii au spus minciuni cu aceeasi frecventa. Dar, motivatiile, remarcate de Feldman erau diferite, fetele pentru a-l face pe strain sa se simta mai in largul sau, iar baietii pentru a lasa o impresie buna.

Cand se ocoleste adevarul, se neaga, de fapt, o parte din fiinta propriea, se evita prezentarea si reprezentarea realitatii. De cele mai multe ori rezultatul este pe masura: esecul obtinut “cu succes” in a-i face pe ceilalti sa isi piarda increderea in cel ce procedeaza astfel, caci “Ulciorul nu merge de multe ori la apa”.

Povestea lui Pinocchio este cunoscuta de mai toata lumea. Se stie cum simpaticului personaj al lui Collodi, Pinocchio, ii crestea nasul atunci cand spunea o minciuna. Insa, pana la urma, intr-o dimineata, papusa din lemn, preschimbata in bine, s-a trezit ca a devenit un baietel cu ochi albastri, inteligent, vioi si frumos. Oamenii care ajung prizonierii propriilor neadevaruri se pot trezi ca nu-si mai pot recunoaste chipul atunci cand, intr-o dimineata, se privesc in oglinda.
A-l re-cunoaste in noi pe Pinocchio, inseamna si constientizarea “umbrei”, adica acea parte negata, neacceptata, dar care iese la suprafata chiar cand nimeni nu se asteapta.
Umbra asta e de fapt “sacul” mare prezent mereu in urma omului, prin viata, si contine cam tot ce au reusit altii sa reprime in omi (ceea ce nu le-a placut parintilor, lucruri considerate in general neacceptate de mediu – cu toate ca vocea interioara indeamna a fi facute si nu evitate…) dar si impulsuri sau emotii naturale de care i-a fost vreodata rusine.
Umbra contine toata energia vitala a copilului interior si care a fost catalogata de altii drept revolta, sexualitate, emotie etc. – si chiar nevoia de odihna, de visare cu ochii deschisi, care este posibil sa fi fost criticate si catalogate de catre altii drept lene…
Sacul personal al fiecaruia contine un amestec diferit de ”fructe interzise”, desi uneori putem avea o umbra comuna cu alte persoane. A constientiza “umbra” inseamna de fapt a merge mai departe si a fi in contact cu propria persoana.

In absenta unor tehnologii sofisticate, nu este usor sa se priceapa cine minte si cine nu. In opinia psihologului Paul Ekman, expert in domeniu – care studiaza minciunile de mai bine de 40 de ani – capacitatea fiintelor umane de a descoperi minciunile este de numai 53 la suta. Chiar si cei care teoretic ar trebui sa fie abili – interlopii, spionii si a-gentii specializati – nu se descurca mai bine, cu exceptia unor foarte rare cazuri, pe care Ekman le-a identificat dintre cei 14.000 de indivizi; psihologul a descoperit doar 29 de “detector de minciuni”, adevarati magicieni in a intelege daca cineva spune, mai mult sau mai putin, adevarul.

Se spune ca o minciuna, pentru a fi si a ramane credibila, trebuie sa fie sustinuta de alte sapte minciuni, ceea ce inseamna ca efortul si energia puse in slujba minciunii pot fi mult mai devastatoare decat recunoasterea adevarului. Se poate depista o minciuna, adresand intrebari de control persoanei suspectate ca minte; se va observa ca min-ciunile incep sa nu mai coincida, circumstantele la care a facut apel pentru a minti nu au ramas in memoria sa pe termen lung si, evident, tehnica intrebarilor de control aruncate cand se asteapta mai putin il va face irascibil, se va simti frustrat si, incet-incet, se va auto-demasca. Efortul suplimentar pe care trebuie sa-l depuna pentru a-si aminti ceea ce au spus si sa mentina consistenta povestilor lor, ii face pe mincinosi sa isi controleze miscarile corpului si sa isi „umple” discursul cu pauze, tind sa faca greseli in discurs pe care in mod normal un om sincer nu le-ar face si, e-vident, se vor incurca si vor uita detalii. In depistarea minciunii, trebuiesc descifrate ”microindicii” carora, de o-bicei, nu li se acorda atentie:
• intensitatea privirii, 
• frecventa cu care clipesc interlocutorii, 
• tonul vocii, 
• cuvintele folosite pentru a descrie o situatie.

Povestile spuse de cei care sunt obisnuiti sa minta sunt prea bune pentru a fi adevarate; ei chiar se pot simti vinovati sau, din contra, incantati ca reusesc sa pacaleasca. Totusi, nu toti cei care afiseaza semnalele susmen-tionate pot fi mincinosi. Acestea pot fi comportamente naturale, nu semne de minciuna, si constituie doar indicatori statistici in studiul minciunii. De exemplu, contrar parerii generale, mincinosul abil are un ton al vocii mai coborat, face pauze lungi intre o fraza si cealalta, il priveste fix pe interlocutor si nu se contrazice niciodata. Exact contrariul stereotipului care exista despre mincinos: evita privirea, maini nervoase si voce stridenta.

Femeile dau dovada unei tendinte usoare de a-i identifica pe mincinosi cu o mai mare eficienta decat barbatii, poate si datorita capacitatii lor innascute de a detecta semnele comunicarii non-verbale.

Mecanismele minciunii 

Minciuna exista din vremuri stravechi si tot dintotdeauna a fost dezaprobata. In ultimul timp insa, ea incepe sa fie prezenta cam tot timpul, la mai toate nivelurile sociale si in mai toate tarile, ba chiar mai mult, ea incepe sa fie aprobata si chiar recomandata.
De ce exista minciuna? Are omul nevoie de minciuna? O serie de ganditori au vorbit despre nevoia de minciuna a oamenilor si de incapacitatea oamenilor de a cunoaste si accepta adevarul total. Este adevarat ca minciuna are si o parte terapeutica si ca la acest nivel, al cunoasterii supreme, ea este necesara, poate singura solutie, dar aceasta este o alta discutie.

Nietzsche spune la un moment dat ca: “avem nevoie de minciuni pentru a trai”. La fel si Kierkegaard se intreaba: “suntem oare pregatiti sa recunoastem toate consecintele adevarului?”. Omul poate sa infrunte mai usor realitatea si conditia de muritor prin minciuna.

Ceea ce intereseaza este minciuna din viata de zi cu zi, cea folosita in a obtine avantaje nemeritate si in a induce oamenii in eroare si a le cauza probleme.

Un punct de vedere conventional este acela ca minciuna este rea prin sine insasi si ca trebuie evitata cu orice pret. Un alt punct de vedere clasic este acela ca efectele minciunii sunt cel mai adesea negative, asa ca minciuna ar trebui evitata cu exceptia situatiilor extreme.
Sissela Bok sustine ca minciuna trebuie mentinuta in anumite limite (care s-au depasit de mult, ar fi nota mea personala), dar nu se poate absolutiza spunand ca trebuie evitata cu orice pret. Ar fi ca si cum s-ar cere unui om sa nu mai fie om, sa fie perfect, sa fie o masina, ca si cum nu ar mai avea sentimente si impulsuri carora sa le faca fata.

Minciuna este “propozitia contrara adevarului” sau apare ca “discurs contrar adevarului facut cu intentia de a insela”. Iar Fericitul Augustin spune ca: “prin intentie, si nu prin adevarul sau falsitatea lucrului insusi, trebuie sa judecam daca se minte sau nu se minte… Se poate minti spunandu-se adevarul… A minti inseamna a vorbi impotriva gandirii proprii cu intentia de a insela”. Prin aceasta se releva faptul ca minciuna nu inseamna in mod necesar falsitate. Adica se poate minti si comunicand adevarul, numai ca acesta e comunicat in asa fel incat sa il induca in eroare pe interlocutor.

Minciuna este intotdeauna motivata, supradeterminata de dorinte, de interese. Ea este o cale de implinire facila a scopului. Ea este o achizitie culturala ce se rafineaza pe masura ce subiectul ajunge la o anumita performanta cognitiva, dobandeste o anumita experienta praxiologica, stie sa selecteze si sa ierarhizeze, dispune de o anumita performanta discursiva, este integrat in comunitate si are anumite interese. Nu se minte doar de dragul de a minti.

Actul de a minti presupune:
• o anumita capacitate proiectiva, ideationala, prin care sa se treaca dincolo de prezent (in general, mincinosul este un individ nemultumit);
• cunoasterea adevarului, dar, atentie, si abtinerea de a-l spune, de a-l exprima;
• fructificarea efectiva de a sti mai mult decat alt subiect, de a i-o lua inainte.

Pentru a induce pe cineva in eroare oamenii se folosesc de anumite tehnici sau mecanisme care se potrivesc cel mai bine situatiei si care se presupune ca vor avea efecte cat mai puternice. Acestea pot fi folosite separat sau impreuna si tin cont de importanta faptului care se doreste a fi indus sau conditionat victimei. Cele mai cunoscute mecanisme de inducere in eroare sunt urmatoarele:

Negarea – presupune a da raspunsuri false la o intrebare directa. Este cel mai stresant mod de a minti, asa ca majoritatea oamenilor folosesc alte forme de minciuna. Negarea creeaza un dezechilibru in psihicul oamenilor numit disonanta. Cei ce practica negarea trebuie sa se protejeze de pericolul de a fi descoperiti, dar trebuie sa ia in considerare si prohibitiile pe care le-au interiorizat cu privire la minciuna din partea bisericii, societatii, parintilor. Conflictul psihologic creeaza comportamente de evitare.

Omisiunea – cea mai comuna forma de minciuna este omisiunea sau evitarea. Autorul nu spune o minciuna, ci doar omite sa spuna o informatie pe care nu vrea sa o comunice. Stresul este mic, pentru ca nu a mintit in mod direct, si riscul de a fi descoperit ca a omis sa spuna ceva este mic. “am uitat” sau “nu mi-am dat seama ca e important atunci” lasa la indemana celui mintit sa demonstreze ca informatia a fost omisa intentionat.

Fabricarea – implica crearea unei povesti. Este cea mai grea forma de minciuna. Cei ce mint trebuie sa aiba memorie buna si sa gandeasca repede. Ei trebuie sa testeze daca minciuna se potriveste cu ceea ce a spus deja. Ea poate fi descoperita daca cei mintiti compara povestea cu investigatiile pe care le-au facut sau daca acestia observa inconsistenta in fraze sau in detalii in timpul povestirii. Din nefericire pentru mincinosi, povestile false sunt ancorate doar la inceput sau la sfarsit. Cand li se cere la jumatea povestii sa se intoarca la ceva anterior sau sa mearga mai departe pierd sirul evenimentelor.

Exagerarea – este folosita in interviurile de pre-angajare. Aplicantii exagereaza experienta de munca, res-ponsabilitatile, educatia etc. Intrebarile bine tintite despre cunostintele lor descopera aceasta forma de minciuna.

Minimizarea – forma de minciuna care este folosita pentru a micsora gravitatea unor probleme: “Nu ne descurcam chiar asa de rau”. Mai este folosita si pentru a micsora anvergura unor greseli pe care le-am facut pentru a fi mai putin pedepsiti.

Modificarea constiintei prin minciuna
Minciuna a fost si este foarte importanta in regimurile totalitare, si – asa cum se cunoaste – a generat mult rau, iar oamenilor le-a fost greu sa treaca peste ideile inradacinate in constiinta lor de catre liderii persuasivi si convingatori. Ce au incercat acestia a fost nu doar pastrarea la carma conducerii sistemului si statului, dar mai ales modificarea constiintei celorlalti, supusi i-am putea numi, si transformarea lor in servili, sclavi, care sa le serveasca scopurilor personale. S-a incercat asuprirea vointei libere a oamenilor prin dezinformare si minciuna, prin impunerea cu forta a unor valori arbitrare, prin inducerea fortata a unor credinte despre sistemul respectiv si despre liderii lor. Minciuna si neadevarul erau esenta acestor regimuri, iar oamenii erau cobaii pe care se facea experimentul. Este cel mai bun exemplu pentru a observa efectele minciunii.

Pentru a se influenta ceea ce se concepe, ce se proiecteaza, ce se gandeste nou, se foloseste minciuna conceptuala, care influenteaza felul de a vedea realitatea, ansamblurile de opinii, de idei cu privire la problemele filosofice, sti-intifice, politice, sociale, economice, artistice etc., iar intr-un cadru mai general influentand conceptia despre lume si viata.
De fiecare data, intr-un act comunicational se produce inevitabil o reducere de date si deci o distantare de rea-litate. Definirea oricarei probleme influenteaza rezolvarea ei, prin insasi imbinarea conceptelor constituente. S-ar parea ca minciuna conceptuala este intrinseca reflectarii realitatii in constiinta, iar dimensiunea ei depinde de ma-rimea deviantei dintre aceste doua planuri. Dar determinanta pentru acordarea calificativului de minciuna unui mesaj este prezenta intentionalitatii de a transmite falsul, la emitator (sursa).

Educatia are o dilema majora: “trebuie deschis spiritul catre lumea inconjuratoare sau trebuie formati buni ceta-teni?”. Raspunsul la aceasta intrebare face diferenta dintre propaganda si educatie, deoarece ultima iti arata cum sa gandesti, iar prima ce sa gandesti. Desi ambele sunt manipulari formative bazate pe minciuna conceptuala, este e-vident ca manipularea prin educatie este mult mai periculoasa, pentru ca ea deschide spiritul in mod selectiv spre valori prefabricate, convenabile ideologiei oficiale.

Apogeul manifestarii minciunilor conceptuale se regaseste in toate regimurile totalitare dar si “exportatoare de democratii”. Aici apar minciunile cele mai minutios elaborate, deoarece menirea lor era sa confere ideologiei ca-racterul de sacralitate, de adevar final, dincolo de orice indoiala, pervertind conceptele deja cunoscute carora le confera intelesuri noi, care sa serveasca exclusiv ideologiei lor.
Asa cum reiese din anumite cercetari (Piotr Wierzbicki) exista trei modalitati de deformare prin minciuna conceptuala in aceste regimurile:
• Anularea limbajului – realizata prin intermediul limbii de lemn, prin conferirea de noi sensuri, prin schimbarea semanticii uzuale si a semnificatiilor anterioare ale cuvintelor.
• Anularea logicii – realizata prin apelarea la increderea la realitate, prin recursul la mistica doctrinara si a-bandonarea efortului argumentativ.
• Anularea realitatii – consta in inlocuirea partilor de realitate incomode cu agregate conceptuale conforme dogmei si cu mituri legitimatoare si justificative. Noua realitate este vazuta ca fiind cea mai buna, superioara oricarei alte realitati.
Refuzul minciunii conceptuale se face cu mare dificultate si prin asumarea unor riscuri uriase. Trecutul apropiat din Romania are destule exemple (din cele reale si nu cele “confectionate”): arestul politic, inchisoare, emigrarea prin trecerea ilegala si riscanta a frontierei de stat etc. Date fiind acestea, si observand puterea de distrugere a minciunii la nivel de mase, se mai poate cineva sa aiba dubii ca efectele minciunii, mai devreme sau mai tarziu, sunt negative? Are oare cineva dreptul sa controleze dreptul la libertatea de gandire? Poate fi cineva atat de bun si atat de cinstit incat sa ne minta pentru a face pe altii fericiti? Se poate ajunge la fericire pornind de la niste credinte false? Este oare nevoie a construi o noua realitate pentru a ajunge la scopul final? Si mai mult, atat de greu este de suportat adevarul si realitatea aceasta incat sa fie nevoie sa fie mintiti oamenii, cetatenii unui stat, pentru a putea trai in liniste?

Educatia copiilor ar trebui sa plece de la prezentarea onesta a realitatii lasand la latitudinea lor posibilitatea de a a-lege drumul viitor, de a se lasa condusi de credinte false despre realitate. Responsabilitatea este a fiecaruia in pri-vinta ideii de a-si conduce viata dupa principii reale si oneste, pentru ca in caz contrar conflictele nu vor inceta sa apara.

Minciuna este un act comportamental foarte complex, act care antreneaza toate palierele personalitatii: gandire, limbaj, afectivitate, vointa, atentie etc. Minciuna se raporteaza atat la varsta cronologica, cat si la starea de nor-malitate sau anormalitate a persoanei.
Pornind de la faptul ca nu oricine poate minti sau ca nu poate minti bine sau convingator se ajunge la concluzia ca un mincinos are niste trasaturi de personalitate specifice. Se poate face un portret robot al mincinosului tipic, ba mai mult se poate predetermina tipul de minciuna pe care il va spune, cu prioritate. Importanti in descrierea per-sonalitatii mincinosului sunt factorii temperamentali, innascuti, privind sociabilitatea, emotivitatea, etc. cat si fac-tori caracteriali dobanditi prin experienta.
Conform tipologiei psihanalitice tipul oral (caracterizat de necesitatea de a depinde de alţii) mincinosul minte din conformism si utilizeaza cu precadere minciunile constructive, emotionale si tainuirea adevarului;
• tipul anal (descris prin zgarcenie, iritabilitate si pedanterie) este specializat in minciuni egoiste, rational-emo-tionale si adesea distructive;
• tipului uretral (caracterizat prin ambitie si spirit de competitie) ii este proprie minciuna neagra, egoista, rationala, dar si emotionala, chiar si metaminciuna;
• tipul falic (definit de temeritate, hotarare si incredere in sine) se serveste mai rar de minciuna, iar atunci cand o face apeleaza preferential la minciuni rationale si antisociale;
• tipul genital (caracterizat de echilibru) foloseste mai mult minciunile albe, folositoare, prosociale, emotionale.
Frecventa minciunii este mai mare in cazul tipurilor anal si uretral si mai mica in cazul tipurilor falic si genital.

Conform tipologiei lui Jung, care imparte indivizii in functie de atitudinea fata de viata, acestia se impart in introverti si extroverti.
Introvertii recurg mai des la minciuni prosociale, autoapreciative (pentru a-si masca jena sau a iesi din situatii dificile) şi emoţionale (mai ales hiperemotivii, tahipsihicii, inhibaţii si subiectivii), dar si raţionale (la abstracti sau cerebrotoni).
Extravertitii pot fi hiperemotivi, excitabili, superficiali, obiectivi, concreti, bradipsihici, senzoriali si viscerotoni. Excitabilii si superficialii sunt predispusi la minciuni distructive si antisociale, senzorialii si viscerotonii recurg la minciuni albe si emoţionale, pe cand obiectivii, concretii si bradipsihicii mint rational, rational-emotional si uzeaza mai des de metaminciuna.

Tipologia clinica, intemeiată pe anomaliile de personalitate, divide indivizii în urmatoarele tipuri: hipertimic sau hipomaniacal, cu tendinta de euforie si hiperactivitate, depresiv, cu tendinta spre depresie si durere morala, n-elinistit sau anxios, aflat in tensiune permanenta, anancast, obsesional si impulsiv, fanatic sau paranoic, cu rigiditate si hipertrofie a eului, isteroid sau histrionic, egocentric si cu tendinta de fabulatie, instabil, cu o variabilitate a dis-pozitiei si instabilitate sociala, exploziv, cu reactii emotionale violente si agresive, apatic, insensibil si cu o raceală a-fectiva, abulic, influentabil si usor maleabil, astenic, indecis, suspicios, cu energie de viata scazuta.

Minciunile constructive, “albe”, pro-sociale, spun in special hipertimicii si depresivii, pe cand repertoriul fa-naticului, anacastului si isteroidului abunda in minciuni distructive, antisociale, si egoiste. Minciuna rationala si ra-tional-emotiva este apanajul apaticului, astenicului, dar si al paranoicului, pe cand explozivul instabilul si isteroidul folosesc minciuni emotionale. Campionul minciunilor este indiscutabil isteroidul (aflat la limita mitomaniei) si instabilul, primul, ca frecvenţa, cel de-al doilea, ca varietate a minciunilor debitate. La polul opus se afla abulicul.

Cercetari recente arata ca extrovertii, oameni sociabili, sunt mai predispusi la minciuna, si ca unele personalitati si trasaturi fizice, increderea in sine, atractivitatea fizica sunt considerate abilitati individuale pentru minciuna cand se afla sub presiune. Pe de alta parte, oamenii mai putin predispusi la minciuna sunt aceia care au valori mari la scalele de responsabilitate si cei care au relatii semnificative cu un partener de acelasi sex. La aceasta categorie subscriu şi persoanele deprimate, pentru ca acestia par sa perceapa si sa descrie realitatea cu o mai mare acuratete decat ceilalti.

Exista si diferente, in funcţie de sex. Femeile au tendinta de a face afirmatii pe ocolite, avand o atitudine mai evaziva decat atunci cand spun adevarul, in timp ce la barbati diferenta nu este prea mare. Femeile au, mai mult decat barbatii, tendinta de a nu observa sau a se preface ca nu observa semnalele pe care mincinosul vrea sa le ascunda.

Baietii pastreaza pentru ei secretul unei minciuni, de multe ori fiind chiar complici unii cu alţii, atitudine pe care fetele o au rareori, ele preferand sa parasca, pentru ca au convingerea ca tot se va descoperi pana la urma sau alt-cineva tot va para daca nu o fac ele.
Desi ambele sexe mint in mod egal, femeile sunt mai predispuse sa ascunda adevarul pentru a proteja sentimentele cuiva. Barbatii, pe de alta parte, sunt mai predispusi sa minta despre sine, o conversatie tipica intre doi barbati contine de 8 ori mai multe minciuni orientate spre sine decat minciuni despre altii.

Minciuna este implicata si in relatiile noastre romantice. Intr-un studiu efectuat in America, 85% dintre cuplurile intervievate au raspuns ca unul dintre cei doi sau chiar amandoi au mintit in legatura cu relatiile anterioare sau indiscretiile recente. De Paulo a aratat ca in cupluri necasatorite minciuna intervine in jur de 30% din interactiunile lor, poate mai mult decat in relatiile cu alti oameni. Din fericire in cuplurile casatorite minciuna se pare ca intervine doar in jur de 10% din conversaţiile majore. Dar veste rea este ca cele mai mari minciuni care implica tradari adanci ale increderii se petrec in relatiile intime. Ea spune ca ne pastram cele mai mari minciuni pentru persoanele cele mai apropiate.

Potrivit lui Geis şi Moon (1981), persoanele care se simt confortabil cu vina si minciuna se spune ca au un punct de vedere machiavelic asupra vietii, care presupune ca minciuna este o functie necesara pentru supravietuire intr-o lume imperfecta. Acesti oameni sunt mult mai competenti la a manipula oamenii decat ceilalti care cred ca oamenii sunt de incredere si ca minciuna nu este scuzabila. Cu toate acestea nu exista nici o diferenta intre acestia in a detecta mincinosii. Un bun mincinos nu este neaparat si un bun detector de minciuni.

Dupa cum s-a vazut, exista si predispozitii innascute si dobandite pentru minciuna, personalitati mai potrivite si personalitati mai putin potrivite pentru aceasta, tipuri de minciuni mai potrivite unei personalitati decat alteia, motivatii diferite in functie de personalitate. Toate acestea nu fac decat sa demonstreze complexitatea fenomenului minciunii si inselatoriei si sa trezeasca curiozitatea, minciuna fiind un domeniu foarte putin studiat.
MITOMANIA – FORMA PATOLOGICA A MINCIUNII

Mitomania este aceea de tendinta patologica de a minti. Practic, mitomania se manifesta prin denaturarea a-devarului sau prin nascocirea unor intamplari extraordinare de catre o persoana, cu scopul de a atrage atentia celor din jur asupra sa, de a iesi in evidenta si a obtine admiratia si simpatia anturajului.

Aparitia si manifestarea mitomaniei sunt legate de domeniul afectivitatii. Mitomanul minte pentru a se simti bine, pentru a se simti securizat. El nu poate face fata realitatii de a fi o persoana stearsa, capacitatile sale neoferindu-i posibilitatea unei afirmari reale si atunci face apel la minciuna, ca la o ultima resursa. In acest mod el reuseste sa isi gaseasca o satisfactie afectiva pe care realitatea concreta nu i-o poate oferi. Tocmai de aceea, de regula eroul acestor povestiri imaginare este tocmai autorul lor. El se simte deosebit de satisfacut atunci cand, in urma celor povestite, anturajul ii da crezare, il considera inteligent, altruist, o persoana extraordinara. In ceea ce priveste scopul acestor minciuni mitomanul nu urmareste prin ticluirile sale atingerea vreunui scop utilitar, ci insusi faptul minciunii, aceasta reprezentand una dintre deosebirile fundamentale dintre minciuna patologica si cea “normala”.

De regula, mitomanul este constient de caracterul absurd al productiilor sale dar recompensa afectiva pe care o primeste atunci cand minte este atat de importanta pentru el incat nu se poate abtine. Acest obicei al denaturarii adevarului poate avea insa, din pacate, urmari negative. Ea poate duce la alterarea relatiilor cu cei din jur odata ce acestia sesizeaza caracterul fictiv al relatarilor mitomanului, poate isca neintelegeri, certuri si chiar destramarea unor relatii de cuplu.

Este important de stiut ca exista anumite “grade” ale mitomaniei. Cel descris pana acum este cel mai putin patogen, in sensul ca aceasta forma se caracterizeaza prin faptul ca individul este constient de minciunile sale si nu prezinta si alte simptome, modificari comportamentale care sa ii tulbure sau chiar impiedice activitatea de zi cu zi si relatiile cu cei din jur. Din pacate insa, se poate intalni mitomania si ca fenomen nedeliberat, fapt de care persoana in cauza nu este constienta, caz in care ea se constituie intr-un simptom patologic. Aceasta situatie poate sa apara in cazul unei isterii sau a unor tulburari de personalitate, diagnostice mai grave si mai ample decat in cazul primei categorii.
In plus, exista autori de specialitate care iau in considerare si o alta forma de mitomanie, respectiv “mitomania conventionala”. In cazul acesteia este vorba despre exagerarile care apar atunci cand sunt relatate povestiri “adevarate”, cu scopul de a obtine sau a intretine o stare de buna dispozitie, iar exemplul este tipic, intalnit la vanatori sau pescari (aproape generalizata) care “impodobesc” realitatea cu elemente de suspans, cu exagerari, sau prelungesc firul actiunii tocmai pentru a-i face pe ascultatori sa o savureze din plin.

Nu se poate spune cati oameni nu au avut de-a face cu cei ce frecvent sau chiar permanent mint. Oameni care mint constant, fara un motiv intemeiat sunt cunoscuti ca mincinosi patologici. Ei au o nevoie intensa ca oamenii sa ii placa, dar tocmai minciuna lor ii tine pe oameni la distanta. in acest sens ei sunt auto-distructivi, in sensul ca altii decid ca mincinosul este mai stresant decat merita.
Unii mincinosi patologici nu sunt constienti ca spun tot timpul minciuni. Ei merg si mai departe si chiar traiesc o minciuna, uneori chiar adopta o identitate complet diferita si o traiesc ca si cum ar fi adevarata. Ei pot poza in fizicieni, avocati, vedete rock, eroi etc. Cea mai importanta recompensa pentru acestia este o crestere a stimei de sine. Cam o treime dintre mincinosii patologici adopta identitati false.
Acestia sunt impartiti egal intre barbati si femei. Au de obicei o inteligenta medie si au abilitati verbale peste medie. Unul din patru simuleaza boala, si unu din cinci a fost arestat pentru furt, escrocherie, plastografie etc.

Mincinosii patologici sunt unii dintre cei mai sarmanti oameni pe care ai vrea sa ii cunosti. Sunt experti in inselatorie, si spre deosebire de ceilalti oameni, nu arata emotiile sau nu se supara cand mint.

Dintre mincinosii non-patologici fac parte:
• Mincinosii ocazionali – din care fac parte toti oamenii. Chiar nu le place sa minta, dar o vor face din cand in cand pentru a evita situatii neplacute sau pentru ca nu vor sa admita ca au facut ceva gresit sau jenant. Pentru ca se simt inconfortabil mintind, se vor trada cand mint prin expresivitate si limbajul trupului sau voce.
• Mincinosii frecventi – stiu ca minciuna este gresita, dar asta nu ii face sa se simta prost. Din acest motiv este posibil ca ei sa minta regulat si e putin probabil sa se dea de gol. Totusi pentru ca se simt bine mintind, nu acorda asa de multa atentie consecintelor si logicii declaratiilor lor.
• Mincinosii din obisnuinta – sunt iesiti din comun. Ei au dificultati in a separa realitatea de fictiune si spun tot ce le trece prin minte indiferent de cat de exagerat, ridicol, ilogic sau fals ar fi. Ei mint atat de frecvent incat nu isi arata disconfortul psihic, dar sunt atat de neglijenti cu continutul incat sunt usor de prins.
• Mincinosii profesionisti – sunt cei mai greu de identificat. Ei nu mint fara discriminare ca mincinosii din obisnuinta. Ei mint cu un scop. Mincinosii profesionisti isi duc minciunile pana la capat si stiu exact ce au de spus si cand. Pentru ca a fost exersata atata, minciuna nu se va arata in comportamentul lor expresiv. Singura metoda de ai prinde este prin verificarea unei alte surse independenta.
Cand ma gandesc la oamenii care se autoevalueaza cat de cat corect, imi vine sa plang. Ma intreb daca sunt macar 10% din populatia tarii. Cat de multi sunt cei care se vad in haine de print, care simt ca merita tot, care gandesc ca daca nu li se da ceea ce vor, ceea ce isi doresc, este o nedreptate, care cred despre ei ca sunt “foarte speciali”. La fel de multi sunt si cei care cred despre ai ca nu merita nimic, ca nu sunt buni de nimic, ca nu sunt in stare de nimic, ca sunt prosti si urati. Din cele doua grupuri sunt sigur ca o parte dintre ei nu se inseala, dar nici nu au dreptate, pentru ca se evalueaza corect fara ca macar sa isi dea seama. Pentru ca se cunosc prea putin, dar au nimerit-o dintr-o coincidenta pe care nu pot sa o explic.

De unde vine aceasta autoinselare? De ce nu putem sa ne vedem asa cum suntem de fapt? Bineinteles ca din educatie si din raporturile noastre cu realitatea.

Cum sa nu ne mintim pe noi insine cand toata lumea minte pe toata lumea, cum sa avem atata discernamant sa nu uitam cine santem printre atatea minciuni pe care le spunem. Intr-o lume in care parintii isi mint copiii si copiii isi mint parintii, profesorii mint elevii, iar elevii mint profesorii, doctorul minte pacientul, iar pacientul minte doctorul, hotul minte judecatorul, iar judecatorul minte hotul, autocunoasterea si maturizarea devin un fel de utopii.
Ba ceva si mai de necrezut este faptul ca lumea nici nu mai vrea sa se dezvolte, nu vrea sa se maturizeze, nu vrea sa se cunoasca. Ii place distractia, nu are timp pentru prostii, chiar daca prostiile se numesc informatie pura. Prefera sa “traiasca viata” chiar daca aceasta “traire” inseamna minciuna!

E necesar acest compromis?

Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s